#EducațiaContinuă (20): Consiliere/asistență psihopedagogică: elevi, cadre didactice, părinți


 
⇒ Resurse suplimentare:
  • Minighid de utilizare a aplicațiilor/instrumentelor/platformelor folosite pentru realizarea resurselor prezentate în webinarul din data de 9 decembrie.
  • Prezentările susținute în webinar

- [fișier ppt]Consilierea/asistența psihopedagogică a preșcolarilor/elevilor (autor: prof. consilier școlar Melania-Maria Gârdan)

[fișier ppt] Consilierea/asistența psihopedagogică a cadrelor didactice (autor: prof. consilier școlar Eugenia Șetreanu)

- [fișier ppt] Consilierea/asistența psihopedagogică a părinților (autor: prof. consilier școlar Sînziana Cristea)
 
***
Vă invităm miercuri, 9 decembrie 2020, ora 15:00, la întâlnirea online dedicată domeniului Consiliere/asistență psihopedagogică din cadrul Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), un nou eveniment din seria #EducațiaContinuă, lansată de Ministerul Educației și Cercetării în sprijinul cadrelor didactice care, în această perioadă, își desfășoară activitatea prin intermediul tehnologiei.
 
Sesiunea online va putea fi urmărită live [pagina de Facebook + canalul nostru de Youtube ➡️ https://bit.ly/3npOey6] și se va desfășura sub forma unor prezentări interactive cu scopul de a evidenția posibile abordări ale demersului didactic de către profesorii consilieri școlari, în context online.
 
Webinarul va fi moderat de către prof. consilier școlar Maria-Cristina Marin, inspector în cadrul Serviciului Consiliere, Orientare Școlară și Activități Extrașcolare din Ministerul Educației și Cercetării, fiind invitați să prezinte informații utile și bune practici din acest domeniu de activitate:
 
prof. consilier școlar Melania-Maria Gârdan - CJRAE Sălaj (Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Sălaj): Consilierea/asistența psihopedagogică a preșcolarilor/elevilor;
 
prof. consilier școlar Eugenia Șetreanu - CJRAE Dâmbovița (Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur" din Târgoviște): Consilierea/asistența psihopedagogică a cadrelor didactice;
 
prof. consilier școlar Sînziana Cristea - CJRAE Satu Mare (Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu-Mare): Consilierea/asistența psihopedagogică a părinților.
***
Sub genericul #EducațiaContinuă sunt organizate, începând de marți, 10 noiembrie, sesiuni de îndrumare și consiliere, cu durata de aproximativ o oră, transmise live și disponibile, ulterior, în formă înregistrată, pe platformele social media utilizate de instituție.
 
Obiectivul asumat: sprijinirea cadrelor didactice în procesul de predare prin intermediul tehnologiei informaţiei.